Lungul drum al conservatorismului românesc

Posted by

Fără să analizez punctual cauzele și fără să prezic eventualele rezultate ale referendumului care urmează, voi încerca să aduc puțin studiului conservatorismului românesc. Nu îmi voi da cu părerea despre cei care merg sau nu merg la referendum și care sunt motivele lor, ci mai degrabă voi dezvolta câteva idei despre cum a ajuns conservatorismul românesc aici și către ce se îndreaptă.

În istoria post-decembristă a țării noastre a existat o continuă bătălie între forțele dreptei și ale stângii. Stânga era reprezentată și încă este de Partidul Social Democrat și precursorii lui, iar dreapta de diferite alianțe sau partide care au început de la partidele istorice ante-belice ca Partidul Național Liberal sau interbelice ca Partidul Național Țărănesc, dar și ramuri ale Frontului Salvării Naționale care s-au definit și au crescut ca partide de dreapta, cel mai bun exemplu fiind Partidul Democrat.

Totodată poporul român a dovedit în cele mai multe cazuri, electoral dar nu numai, o puternică înclinație conservatoare. Bisericile, cu preponderență Biserica Ortodoxă s-au dezvoltat foarte mult după căderea comunismului, peste 95% din populație identificându-se unui cult. Valorile tradiționale sunt păstrate și cultivate în majoritatea familiilor românești, iar în perioada sărbătorilor religioase obiceiurile populare sunt intens mediatizate. Muzica populară românească este în majoritatea sondajelor în topul preferințelor românilor, iar artiștii români populari vechi sau noi sunt nelipsiți de la evenimentele private sau publice. Dar nu numai valorile tradiționale românești sunt prețuite de către populație, cea mai mare parte dintre români sunt mult mai apropiați de valorile social conservatoare internaționale decât de valorile social liberale. O mare parte dintre intelectualii publici sunt conservatori, aici aș enumera doar cu voia lor pe Teodor Baconschi, Mihail Neamțu, Adrian Papahagi sau chiar Horia Roman Patapievici. Cu siguranță putem observa o puternică înclinație anti-comunistă, care e de multe ori asociată conservatorismului, la Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Vladimir Tismăneanu. Chiar și fiind lista mai mică de atât este incomparabilă cu lista intelectualilor progresiști, unde nu putem să găsim unul sau două nume recunoscute.

Stabilind așadar că poporul are afinități clar conservatoare, iar sprijinul intelectualității există din plin e nevoie să definim problemele conservatorismului din România. Prima problemă a conservatorismului din România este lipsa de reprezentare politică, iar în acest caz tind să dau crezare celor care spun că partidele politice nu au o ideologie clar definită. Cel puțin partidele politice din România. Voturile conservatorilor s-au dus fie la marele partid de stânga, fie la partidele de dreapta, dar de obicei din motive care nu țin de valorile conservatoare. Populismul și promovarea politicienilor carismatici chiar și fără calități de fond continuă să domine politica de la noi. O altă problemă a conservatorilor este asemănarea ca imagine publică cu naționalismul vadimist sau mai nou cu conservatorismul fals dughinist, orientat spre Rusia. Pentru amplificarea acestei probleme au contribuit atât noul curent de stânga radicală cu mare succes printre tineri, dar și oameni care și-au creat reputația de formatori de opinie cu toate că activează la presa de propagandă din ce în ce mai activă a Kremlinului. Aici probabil conservatorii români au fost mult prea puțin vocali și nu au reușit să impună o imagine de conservatori pro-occidentali, pro-știință, care sprijină valorile conservatoare europene, nu doar un naționalism fără fond, care dezbină. A treia problemă a conservatorilor este prezența restrânsă în societatea civilă, unde au fost depășiți de grupuri neomogene care luptă doar pentru o cauză (anti-corupția sau anti ordonanțe de urgență) dar și de grupuri de stânga bine închegate și organizate cu participare solidă din partea tinerilor.

Conservatorismul are așadar un bazin electoral larg, reprezentare ideologică coerentă mică și multe grupuri care se definesc ca adversari. Spre deosebire de progresiști, conservatorii au mult mai apropiat de viziunea lor continuitatea și organizarea societății pe termen lung, de aceea e important ca aceștia să se concentreze și în România pe următoarele decenii, nu pe un ciclu electoral sau pe un referendum. Din punct de vedere ideologic, valorile conservatoare trebuie promovate alături de o puternică afinitate pentru democrație, occident (UE și NATO) și știință-tehnologie. Conservatorismul românesc trebuie să se definească ca un curent de uniune împotriva curentelor dezbinatoare (cum ar fi socialismul de caviar din rândul generației noastre – gauche caviar). Există un fond intelectual și instituții care pot sprijini conservatorismul, dar acestea trebuie consolidate sub o organizare concretă și reprezentativă. În cazul în care conservatorii vor urmări o viziune coerentă succesul politic este aproape garantat întrucât bazinul electoral va rămâne cel mai probabil peste 50% în următoarele decenii. În contextul referendumului, ar trebui să folosească ocazia pentru a promova ideile conservatoare în societate: ordinea publică, relația majorității cu minoritățile, viața de familie, importanța educației din sânul familiei sau valorile morale și culturale promovate de la o generație la alta atunci când familiile sunt puternice. Conservatorii au nevoie de o abordare strategică, de termen lung, prin care să devină mai vizibili și mai consolidați în detrimentul unor obiective pe termen scurt. Chiar dacă pentru o parte din conservatori schimbarea constituției e vitală, aceasta nu trebuie să vină cu riscul decredibilizării ideilor conservatoare.

21 Septembrie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *