Țara are o problemă

Posted by

O problemă majoră, care nu e vizibilă în multe locuri. La birou oamenii merg ca în orice zi și scena nu e diferită cu mult față de anii trecuți, nu trecem prin criză economică, nu trecem prin foamete sau război.

Sindicatele din Sănătate ies în stradă, dar încheie protestele după negocierile cu ministra Sorina Pintea și Olguța Vasilescu de la ministerul muncii. În spitalele din România s-a schimbat însă foarte puțin de la situația din vremea domnului Lăzărescu Dante Remus. S-au mărit salariile, da. Domnul Bacalbașa a trecut de la o prezență colorată în reportajele știrilor de la ora 5 din estul țării la o imagine necioplită de mână cu infractorii în parlament.

În justiție guvernele conduse de Traian Băsescu, iar apoi chiar și guvernul Ponta au adus oameni decenți, care au schimbat imaginea justiției, dar și a țării. Iar într-o perioadă de câțiva ani nominalizările pentru Curtea Constituțională nu ridicau suspiciuni de rea-credință. Oameni ca Șerban Nicolae, Florin Iordache, Eugen Nicolicea erau activi la nivel de partid, dar fără o prezență activă cu pretenții de sobrietate în agenda publică.

Am avut de-a lungul timpului prim miniștrii care au avut parte de controverse, de la Petre Roman cel neloial față de noua ordine neo-comunistă la Victor Ciorbea cel încăpățânat și la Călin Popescu Tăriceanu, cel cu bilețelul. Dar parcă pe niciunul nu i-am bănuit chiar așa fățiș de incompetență ca pe doamna Dăncilă. Nu știam mai nimic despre dânsa înainte să fie numită, cum probabil mulți nu știau, dar 9 ani de experiență în parlamentul european aduc anumite pretenții, măcar din punct de vedere al abilităților politice. Dar mandatul primei femei prim ministru nu a fost un pas spre progres pentru noi, așa cum ar fi trebuit într-o țară normală.

Țara are o problemă, o problemă care se simte în multe locuri. În guvern figurile inspiră mai puțină încredere și par mai incompetente decât predecesorii lor, în ministere pare că nu s-a schimbat mare lucru de acum trei decenii, în spitale și la agențiile guvernului suntem mai aproape de lumea a treia decât de occidentul civilizat, societatea e mai radicalizată decât în momente cheie din epoca post-revoluție ca 1996 sau 2004. Țara are o problemă și e o problemă de moralitate.

10 august 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *