Chernobyl

Posted by

Spoiler Alert – dacă nu ai văzut serialul oprește-te aici

Dezastrul

Probabil fiecare dintre noi știe că în 1986, cu câteva zile înainte de finala de la Sevilla s-a întâmplat dezastrul de la centrala nucleară de la Chernobyl. Un eveniment care are încă efecte, care a influențat direct sau indirect viața a milioane de oameni. Serialul HBO nu ne arată toată povestea, nu o spune în cel mai onest și exact mod, și ca în orice peliculă există o doză de dramatism poate nejustificată.

Ce putem învăța

Pe lângă faptul că îl recunoaștem rapid pe Comrade Legasov ca și Lane Pryce din Mad Men, aflăm și că sfârșitul celor două personaje este foarte asemănător.

Mai învățăm că într-o societate închisă adevărul nu este o prioritate, asta știm deja dacă ne uităm la Coreea de Nord sau China, în ultimul timp chiar și la Turcia.

Ca în orice organizație mare și la centrala nucleară de la Chernobyl exista o distanță între cei care conduceau unitatea și cei care lucrau. Această distanță face ca cei care dau direcția, creează și validează procesele, definesc procedurile și setează normele nu au toate informațiile legate de ce se întâmplă în realitate „jos pe linia de producție”.

Combinația dintre cele două, sistemul închis și distanța dintre conducători și executanți poate duce la dezastre. Cei care lucrează operațional se simt constrânși, fără scăpare, trebuie neapărat să execute ordinele, nu au altă opțiune. Dacă se plâng nu-i ascultă nimeni, să facă ce vor ei e imposibil, iar de multe ori singura opțiune este să se descurce în ambiguitatea ordinelor.

Cu siguranță problema umană de care vorbește Ulana Khomyuk s-a întâmplat și se întâmplă încă în multe organizații mari. Anatoly Dyatlov era inginerul șef adjunct al plant-ului, și cu ceva timp înainte de test fusese momit de superiorul lui direct Nikolai Fomin cu funcția acestuia, de inginer șef. Scene ca cea din ultimul episod din biroul directorului se întâmplă zilnic în organizații de la marile birocrații publice la corporații multinaționale și până la șeful de la magazinul din colț care îi spune vânzătoarei că o va promova dacă termină mai repede de inventariat marfa. Acestea îi pot face pe unii să-și asume mai multe responsabilități decât pot duce. Așa cum Dyatlov a garantat că va reuși să termine testul în timpul turei de noapte, cu operatori nepregătiți.

O altă greșeală de management de care Dyatlov este vinovat este nivelul prea ridicat de la care își coordona echipa. Nu a încercat să înțeleagă problemele apărute, a ignorat semnalele date de subalterni și nu a acordat suficient timp pentru rezolvarea problemelor. Apoi a negat de față cu oamenii din echipa lui lucrurile evidente. Reprezintă clar comportamentul unui lider care nu poate fi apreciat de cei care lucrează pentru el, așa că una din singurele arme care îi rămân e conducerea prin frică, folosirea unui limbaj neortodox și vocea ridicată. Într-un sistem închis unde șefii erau în multe cazuri birocrați incompetenți acest tip de lider este prezent peste tot. Atât timp cât tot ce contează este norma de productivitate, iar raportarea incorectă este legea devine mai ușor să conduci prin frică decât prin competențe și rezultate.

Astăzi întâlnim oameni ca inginerul șef Fomin zilnic la espressorul de cafea de la birou, la fel cum întâlnim pe hol directori ca Viktor Bryukhanov care se gândesc mai mult la următorul etaj de pe ascensorul organizației decât la poziția lor curentă.

Lideri ca Anatoly Dyatlov se găsesc mai rar în ziua de astăzi în democrațiile liberale, asta mai ales datorită transparenței crescute a organizațiilor (în special cele din mediul privat), dar totuși ei există, conduc prin frică pe toți cei care le sunt în subordine, nu le pasă dacă sunt apreciați de cei de sub ei, le pasă doar de ce pot să ofere cei mai mari.

O notă personală

Cu siguranță în Uniunea Sovietică nu exista activism politic în afara celui pentru partidul unic. În ziua de astăzi în societățile libere activismul este din ce în ce mai prezent, iar activiștii au ajuns să aibă cauze din ce în ce mai diferite. Acesta nu e un lucru rău deloc, cred că lumea ar sta în loc fără activiști. Apreciez activiștii pentru mediu, pe cei care se luptă să aducă serviciile medicale mai aproape de zonele defavorizate, pe cei care încearcă să protejeze copiii fără posibilități chiar și pe cei care încearcă să schimbe anumite legi. Asta nu înseamnă că nu există destui activiști care își consumă energia pentru cauze care nu ajută lumea înconjurătoare sau care sunt pur și simplu activiști de meserie și fac din asta un fel de mercenariat.

Personal cred că e mai valoros pentru societate cineva care încearcă să înțeleagă sistemul, care lucrează pentru a descoperi cum sistemul actual poate fi îmbunătățit și apoi încearcă să-l schimbe. Prefer deci pe cineva cu competențele, experiența și voința Ulanei Khomyuk oricărui activist care cere desființarea capitalismului fără să știe nimic despre piața liberă sau formarea crizelor economice.

6 Iunie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *