Critica superficialității generației capitaliste

Posted by

Suntem într-un moment de peak capitalism la noi, nu am mai avut o economie la acest nivel niciodată în timpul democrației de la noi în perioada antebelică, interbelică sau post-decembristă. Avem o clasă de mijloc solidă, cu multe resurse, mobilitate, educație și deschidere. Acest lucru se vede atât prin prisma profesiilor occidental-moderne care au apărut din plin în ultimul deceniu, la fel ca și explozia festivalurilor, evenimentelor culturale, cinematografiei românești, cel puțin prin prisma volumului de consum.

România nu are o istorie culturală precum Franța sau Marea Britanie, așa cum nu are nici școlile, universitățile umaniste și de arte la nivelul occidentalilor. Asta a făcut ca nivelul cultural chiar și a celor mai buni profesioniști sau a celor mai de succes oameni de afaceri să fie de o superficialitate descurajantă. Avem IT-iști de nivel mondial care nu știu nimic despre Shakespeare, la fel cum avem și oameni de afaceri de succes care nu parcurg o carte pe an. La operă sau teatru vin oameni de vârsta a treia cu educație din familie a unor unchi sau mătuși din burghezia interbelică sau tineri curioși care de obicei abandonează aceste obiceiuri când viața devine mai plină.

Folosind un clișeu, pot să spun că exemplele sunt multe și ies la suprafață în fiecare an.

Avem o puzderie de adulți din clasa de mijloc, foarte buni la ceea ce fac dar care ignoră geniul tăcut al serialului Las Fierbinți pentru că arată o realitate la care nu vrem să ne uităm. Ideile lui Mimi Brănescu și interpretarea lui Toma Cuzin sau Adrian Văncică sunt date la o parte de faptul că în fiecare seară la tv sunt glume ale unor alcoolici de la țară. De neconceput! Suntem trași în jos de oamenii ăștia, nu vrem să-l vedem pe Giani încercând pentru a enșpea oară o combinație nereușită că nu servește ca exemplu pentru lumea în care trăim. Ce e bun pentru Andrei Pleșu, nu e bun și pentru corporatistul moralnic.

Pe vechiul principiu neoș „nu sunt rasist, doar că nu-mi plac țiganii” o parte importantă din clasa de mijloc bogată în păreri și judecăți critică cu orice ocazie prezența manelelor în public. Premiile Gopo din primăvara lui 2019 au fost o ocazie excelentă pentru etalarea virtuților morale superioare care sunt reprezentate de fobia pentru manele. Mai avem probabil două decenii și încă un schimb de generații ca să fim deschiși să acceptăm orice fel de cultură. Departe de mine ideea de tradiționalism, dar așa cum suntem deschiși la Steve Aoki, la tot ce apare nou pe Netflix sau la Billie Eilish, putem fi deschiși și la monologurile bine scrise și interpretate ale lui Bobiță, cârciumarul.

30 Decembrie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *