Dezvoltarea Naționalismului (Populismului) – mic ghid de partide europene

Posted by

Există un curent de creștere a popularități naționalismului, a partidelor de dreapta cu orientare către propria țară și valori tradiționale.

Nu e vorba (doar) de populism

Este folosit greșit termenul populist în acest caz deoarece populismul este un instrument, nu o ideologie și se poate găsi în multe forme în politică, inclusiv la partide de stânga, și chiar la partide mainstream. Populismul face apel la oameni și la cele mai mediatizate și comune subiecte din societate. Tot populismul îi pune pe oameni față în față cu un adversar: elitele, forțele de ordine, străinii sau guvernul în funcție. Tony Blair poate fi considerat un politician populist, la fel ca si Bernie Sanders, Marine Le Pen sau Nigel Farage.

Naționalismul contra globalismului

Vom descrie puțin partidele care se încadrează în această categorie și vom analiza câteva aspecte importante. Ceea ce caracterizează toate partidele este o atenție mai mare pentru țara lor decât pentru organizațiile internaționale sau regionale din care fac parte. Principala caracteristică comună este naționalismul. Aspectele analizate vor fi:

  • Fac sau nu parte din guvern
  • Grupul/familia europeană
  • Doctrina economică de dreapta sau de stânga
  • Procentele din ultimele sondaje/alegeri

Germania : AfD (Alternative for Deutschland)

Guvern: Nu

Familie europeană: EFDD

Economic: moderat dreapta (liberalism clasic dar și conservatorism social)

Procente: 12.6% (alegeri Bundestag 2017, în prezent în sondaje circa 15%)

Alternativa pentru Germania e un partid care a evoluat mult în ultimii ani, iar astăzi are un procent destul de mare de încredere în regiunile din fosta Germanie de Est (peste 20%). Este bazat pe retorica naționalismului german, un partid anti-imigrație și în anumite ocazii declarat chiar anti-islam. AfD este pro-NATO, pro relațiilor cu Statele Unite și pro-Israel. Este un partid condus de oameni de business din industrie sau sistemul financiar german, și a atras mulți votanți din zona clasei de mijloc în special în partea de est a țării.

Italia: Lega (League)

Guvern: Da

Familie europeană: ENF

Economic: centru, liberalism clasic, cota unica de impozitare, pro privatizare, dar suțin și deficitul public

Procente: 17.4% (alegeri martie 2018, în prezent în jur de 30% în sondaje)

Liga, este un partid al clasei de mijloc din nordul Italiei care a avut un puternic mesaj pro-business în trecut, dar care s-a repoziționat odată cu venirea la putere a lui Matteo Salvini. În prezent partidul susține un deficit mare în bugetul pe 2019 și are o retorică puternic anti-imigrație. Matteo Salvini s-a impus în agenda publică din postura sa de ministru de interne prin interzicerea mai multor vase cu imigranți ce doreau să ancoreze în peninsulă. În prezent sunt forța minoritară dintr-o alianță de guvernare cu un alt partid anti-sistem: Five Stars (5 stele). Această poziționare i-a ajutat să crească cu peste 10 procente în sondaje în ultimele 6 luni.

Austria: FPÖ (Freedom Party of Austria)

Guvern: Da

Familie europeană: ENF

Economic: liberalism reglementat, taxe mici dar și protecție socială în anumite limite

Procente: 26% (alegeri legislative 2017)

Partidul se identifică cu mișcările politice apărute în urma revoluțiilor naționaliste din 1848, și își prezintă ideologia de pan-germanism ca trăgându-și rădăcinile chiar din acele mișcări. Istoria interesantă a acestui partid începe după cel de-al doilea război mondial când printre fondatori se afla un fost ministru al agriculturii din guvernul nazist Anton Reinthaller, care a fost însărcinat de cancelarul de atunci al Austriei, Julius Raab (creștin-democrat) să preia frâiele noului partid FPO pentru a reduce influența Uniunii Sovietice în politica austriacă. Partidul a continuat să activeze pe dreapta politicii austriece, fiind de multe ori considerat extremist pentru discursurile naționaliste și retorica pan-germană. A avut de-a lungul timpului o mare popularitate în regiunile catolice ale Austriei (Upper & Lower Austria, Salzburg, Styria, Tyrol) și mai puțin succes în regiunile preponderent protestante și în Viena. Cel mai bun rezultat electoral a fost înregistrat în 2016 când candidatul la prezidențiale Norbert Hoffer a câștigat primul tur de scrutin cu 35.1% dar a pierdut în al doilea tur, obținând doar 46% din voturi după ce curtea constituțională a cerut repetarea votului din turul 2 (la primul vot obținuse 49.7%). În prezent FPÖ se află la guvernare ca partener minoritar alături de partidul popular Austriac (OVP) într-un guvern condus de cancelarul Sebastian Kurz.

Franța: National Rally (fostul Front Național)

Guvern: Nu

Familie europeană: ENF

Economic: centru-stânga, protecționism, împotriva liberului schimb între țări, extinderea rolului guvernului în educație, sănătate, energie și sistemul bancar

Procente: 13.2% (alegeri legislative 2017, în prezent aproape de 24% în sondaje)

Naționalismul francez are o poveste lungă, una din cele mai mari și importante țări europene are o istorie lungă de mișcări naționaliste. Ca partid politic fostul Front Național a fost creat de Jean-Marie Le Pen la începutul anilor ‘70 și a unit mai multe mișcări naționaliste din țară. Cele mai mari reușite electorale ale partidului sunt cu siguranță accederea în turul doi al prezidențialelor în 2002 și în 2017. În 2002 Jean-Marie Le Pen a obținut 16.9% în primul tur de scrutin și doar 17.8% în cel de-al doilea cu doar 700k voturi mai mult de la un tur la celălalt pe fondul unei campanii anti-Le Pen din partea media. Marine Le Pen în 2017 a avut mai mult succes, în primul tur de scrutin a primit 21.3% din voturi cu doar 1 milion mai puține decât primul candidat Emmanuel Macron, iar în al doilea tur de scrutin a obținut 33.9% din voturi dar la o diferență de 10 milioane de voturi față de câștigător. Marine Le Pen e o prezență foarte populară în multe regiuni din Franța și a reușit să penetreze toate grupurile de vârstă, ea oferă o ideologie anti-globalistă cu viziuni anti-capitaliste pe alocuri și cu o înclinație pro-rusă chiar menționând Rusia ca unul din stâlpii civilizației creștine europene.

Ungaria: Fidesz (Alliance of Young Democrats)

Guvern: Da

Familia europeană: EPP

Economic: liberalism clasic, pro-business, susține deficit public și susținerea publică a educației

Procente: 49.3% (alegeri 2018)

Viktor Orban actualul lider al partidului și prim-ministru al Ungariei este deseori descris ca un anti-european și unul dintre liderii rebeli din europa de est, care se depărtează de valorile europene. Partidul Fidesz domină politica din Ungaria de aproape doua decenii, iar mișcarea de centru dreapta care a fost creată de studenți spre finalul anilor ‘80 este încă foarte populară în Ungaria. Viktor Orban a devenit prim-ministru pentru prima dată în 1998, când la 35 de ani era cel mai tânăr prim-ministru din istoria țării, conducea un guvern de alianță împreună cu alte două partide. Atunci a reușit să reducă inflația de la 15% la 4%, să reducă deficitul și să plătească o parte din datoria țării. În prezent partidul adoptă aceeași politică liberală economic, pro-business, deseori criticată de studenți și tineri. Este membră a grupului de la Vișegrad împreună cu Polonia, Cehia și Slovacia, grup ce are inițiative comune în domeniul apărării, energiei și educației, consolidându-se ca un front comun pentru echilibru al uniunii europene, populația celor 4 țări fiind similară cu a Franței sau Italiei. Fidesz susține de asemenea NATO, are rezerve față de proiectul ruso-german Nordstream II și susține o retorică anti-imigrație.

Alte partide ce merită menționate

Polonia: PiS (Law and Justice) este la guvernare și face parte din familia politică ECR soft eurosceptic, pro alienței militare cu Statele Unite și susținător al sistemului de sănătate publică și al protecției sociale

Olanda: PVV (Party for Freedom) nu este la guvernare și face parte din ENF are o puternică poziție anti-islam și anti-imigrație

Bonus

Elveția: SVP (Swiss People’s Party) are 2/7 membri în consiliul federal al Elveției și a avut un procent de 29% în alegerile legislative din 2015. Promovează tradiționalismul și conservatorismul elvețian, este pro-business și împotriva politicilor de protecție socială. Încurajează o puternică armată elevețiană, statutul de neutralitate și depărtarea de organizații internaționale cum sunt UE și NATO. Partidul promovează deportarea străinilor care au înfăptuit fapte penale în Elveția precum și limitarea zonei Schengen pentru a nu include state din estul Europei.

Note explicative – grupuri/familii europene:

EFDD – Europe of Freedom and Direct Democracy

ENF – Europe of Nations and Freedom

EPP – European People’s Party

ECR – European Conservatives and Reformists

14 Decembrie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *