E vina voastră că vreți să fiți bogați

Posted by

România a crescut anual de nouă ani încoace și cu excepția crizei financiare din 2009 am avut peste două decenii de creștere economică cu o medie de peste 4% pe an.

Un articol din presa economică de la finalul anului trecut spunea că s-a dublat numărul de milionari în dolari și că numărul persoanelor care au o avere între o sută de mii de dolari și un milion de dolari s-a triplat.

Au apărut locuri noi la vârf, în clasa elitelor, dar au intrat mulți oameni și în clasa de mijloc. Doctori, avocați, IT-iști, antreprenori, bancheri și corporatiști au ajuns să câștige salarii de peste 1000 de euro din primii ani de muncă, iar cei care ajung la salarii de peste 5000 de euro sunt din ce în ce mai mulți.

Această stratificare forțată nu a fost însoțită de niciun avertisment sau ghid de bune practici sociale. Păturile de siguranță au dispărut iar valorile morale care se potriveau pe situația de acum douăzeci de ani unei societăți mult mai sărace dar mai egale nu își mai găsesc rolul acum. Lipsa de abilitați tehnologice a devenit un motiv de marginalizare socială, nimeni nu-și mai dorește în grupul de prieteni pe cineva care nu știe sincronizeze video cu audio pe tik-tok. La fel cum nu apreciem șoferii care nu folosesc waze sau care plătesc cash la pod la Fetești. Sunt noi reguli de comportament care nu sunt scrise nicăieri și au fost adaptate noilor realități sociale și economice. Creșterea veniturilor, accederea în clasa de mijloc sau în cea a elitelor a venit de multe ori fără educația (financiară și nefinanciară) necesară. Iar unele situații care erau rare acum douăzeci de ani astăzi sunt din ce în ce mai întâlnite. Disproporția dintre valoarea automobilul și cea a locuinței precum și creșterea cheltuielilor la fel de rapidă sau mai rapidă ca cea a veniturilor sunt doar două tare ale populației din țara noastră. Exemplele sunt destule, știu persoane care odată cu fiecare creștere de venit de peste 10% și-au achiziționat un nou automobil pentru familie și alte persoane care au dublat numărul de vacanțe doar pentru că veniturile familiei au crescut cu mai mult de 15%. Iar toate aceste deficiențe în educația noilor pasageri de pe ascensorul social duc la degradarea și mai accentuată a moralității colective. Până la urmă veniturile sunt cele mai importante, pentru ele îți petreci mai mult de o treime din zi făcând lucruri pe care nu vrei să le faci. Cu siguranță ai dreptate, doar nu îți irosești viața pentru ceva ce nu te poate justifica moral. Cam cu asta am înlocuit valorile morale colective.

Moștenirea obiceiurilor sociale din perioada comunistă a rămas și aici până acum. Unul dintre ele este delațiunea, atunci când cineva face ceva ce nouă ni se pare în neregulă sigur trebuie să răspundă către o mai înaltă autoritate. Altul este invidia și justificarea ușoară a diferențelor, vecinul care are porc la Crăciun cel mai probabil l-a furat. Această invidie poate avea rol evolutiv, doar în accepțiunea unora, dacă colegul de bancă ia note mari și e lăudat peste tot voi învăța și eu mai mult pentru ca la final să primesc laude. Cea mai bună competiție este însă cu tine însuți, orice altfel de comparație la nivel personal pleacă dintr-un loc mlăștinos: invidia, trufia, ura, încrâncenarea și în general tulburări cauzate de ceilalți.

De aici apar comportamentele dăunătoare colective, pe care le voi prezenta deslușit și direct.

Noii actori din clasa de mijloc sunt invidioși pe cei care au vechime aici pentru că au trăit mai mult pe un nivel de venit bun. Poate au reușit și să strângă ceva, să-și ia o casă sau o mașină nouă. Iar toți cei din clasa de mijloc sunt invidioși că un antreprenor care și-a vândut business-ul, un interlop sau un politician de top își pot cumpăra o casă cu banii jos. Pizma și încrâncenarea sunt sentimente de zi cu zi. Iar cei care au mai mulți oameni în fața lor pe ascensorul social au și mai multe sentimente.

Prețuirea reușitei în societate este distrusă de trei lucruri pe care le voi descrie mai jos.

Meritocrația nu mai există pentru că ne justificăm diferențele de venit și avere foarte repede prin lucruri ne-meritocratice, se știe cu șeful, s-a dat bine pe lângă cei mari, ai ei aveau bani.

Distrugerea puterii exemplului a venit odată cu refuzul de a accepta exemple, nu putem să citim despre cineva care e mai bun ca noi și a plecat fix din același mediu. Nu acceptăm asta nici profesional, nici personal, nu ne putem permite să-i lăsăm soției impresia că cineva care a plecat din același loc cu noi a făcut mao multe, ne pierdem statura de eroi.

Anularea persoanelor pe baza unor criterii arbitrare fără legatură cu baza profesională. Cutare face toate lucrurile alea dar băiatul lui știm noi că consumă droguri și ia note mici. Poate că a ajuns pe o poziție importantă de tânăr dar știm noi cum se comportă cu colegele lui, în fiecare zi face glume proaste.

La fel ca într-o societate de primate fiecare dintre noi în 2020 își știe exact locul în ierarhia socială, dar la noi scorul nu e dat de forță sau mod de impunere fizică, el se măsoară pe baza venitului și a averii.

Așa că cei care au venituri de 4000 de lei și sunt huliți sau învinuiți de cei care au venitul minim pe economie, știu că și ei fac la fel cu politicianul care și-a cumpărat Mercedes sau cu antreprenorul care pleacă în Caraibe în vacanță și și-a permis o casă într-un cartier frumos. Totul e dat de o degradare continuă a păturii morale pe care stăm și justificarea celor opt, zece sau paisprezece ore pe zi de muncă cu scopul cel mai pur moral: averea și veniturile. Până când nu schimbăm asta și până când nu vom avea un sistem de valori colectiv bazat printre altele pe meritocrație, admirația pentru muncă și acceptarea celor mai bogați, nu putem ieși din această paradigmă viciată.

6 Iulie 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *