Frans Timmermans vs Ursula von der Leyen

Posted by

Frans Timmermans era candidatul pentru președinția Comisiei Europene din partea Socialiștilor Europeni (familia la care este afiliat și PSD). El a fost susținut atât de către Socialiști cât și de Renew Europe (grupul din care fac parte partidul lui Macron, partidul de la guvernare din Olanda, Alianta USR-Plus și Pro România partidul lui Victor Ponta). În ultimele săptămâni chiar și cancelarul german Angela Merkel a încercat să-și convingă colegii din PPE să accepte candidatura lui Timmermans ca președinte al Comisiei Europene. În final, jobul va fi ocupat de către Ursula von der Leyen, actualul ministru al apărării din Germania.

Cum s-a ajuns aici și de ce Partidul Popularilor a primit această funcție în timp ce a cedat atât președinția Consiliului cât și funcția de Înalt Reprezentant pe probleme de Politică Externă, dar mai ales pe cea de președinte al Băncii Centrale Europene? Toate cele trei fiind preluate de oameni apropiați alianței dintre Renew Europe și Partidul Socialiștilor. Hai să vedem dacă putem să descifrăm toate lucrurile astea.

Ca să începem cu președinția Comisiei Europene, o poziție foarte puternică, va trebui să ne uităm puțin la cine sunt Frans Timmermans și Ursula von der Leyen și cum au ajuns ei acolo.

Frans Timmermans – formarea unui politician de top

Din punct de vedere al educației nu găsim nimic de reproșat lui Timmermans. Crescut într-o familie româno-catolică a trecut prin mai multe școli private, a terminat facultatea în Nijmegen cu specializarea Literatura Franceză, a făcut apoi un master în Drept European la Nancy, în Franța.

Se spune că e fluent pe lângă limba maternă și franceză și în engleză, germană și rusă. Cam tot ce îți trebuie să fii pe o funcție importantă în Uniunea Europeană, că doar nu era nevoie să fie fluent în română.

E printre puținii politicieni de la vârf care a făcut serviciul militar, evident cu responsabilități mai mult legate de serviciile secrete, în perioada războiului rece când Olanda avea numeroase operațiuni de contraspionaj în contextul amenințări Uniunii Sovietice.

A lucrat primii ani în cadrul ministerului de externe, la Haga, iar după căderea cortinei de fier și în perioada în care Uniunea Sovietică era în pragul colapsului a fost detașat la ambasada Olandei la Moscova. În 1993 s-a întors în Olanda și a deținut mai multe funcții în urmatorii 5 ani printre care și asistent al Comisarului pentru Minorități din cadrul OSCE.

Ca reprezentant al Partidului Muncitoresc (Labor Party), partid social democrat, a fost ales deputat în 1998 și a început activitatea în cadrul politici interne olandeze. A obținut mai multe funcții atât în Parlamentul Olandez cât și în cadrul guvernului. Iar în 2012, după 14 ani de carieră în politica partizană a devenit ministrul de externe al Olandei într-un guvern de coaliție.

În noiembrie 2014, după intense negocieri s-a constituit Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Junker, Frans Timmermans a primit funcția de Prim Vicepreședinte al Comisiei. El fiind susținut atât de guvernul Olandez cât și de Partidul Socialiștilor, al doilea partid din Parlamentul European.

Ursula von der Leyen – o posibilă viitoare doamnă de fier a Europei

Familia sa are rădăcini aristocratice, unul dintre ascendenți fiind un antreprenor din orașul hanseatic Bremen, care se ocupa cu comercializarea bumbacului, Ludwig Knoop, acesta a primit titlul de baron de la Împăratul Rusiei.

Tatăl Ursulei a fost un important birocrat al Comisiei Europene în anii ‘50–’60 la începuturile Uniunii Europene. Acest lucru a făcut ca familia să locuiască la Brussels atunci când s-a născut Ursula și în primii ani de viață ai acesteia. E fluentă pe lângă germană și în engleză și franceză, cam minimal requirement pentru un job de importanța asta.

Și-a făcut studiile în economie în Germania și apoi la London School of Economics, dar după ce a împlinit 21 de ani a decis să studieze medicina, iar în 1991 și-a completat studiile doctorale devenind doctor în medicină.

Ursula von der Leyen are șapte copii și a fost foarte concentrată pe familie pentru o parte din viața sa. Familia sa a locuit în Stanford, California între 1992 și 1996 timp în care Ursula nu a avut un job stabil și s-a ocupat mai mult de creșterea copiilor în timp ce soțul ei lucra în cadrul Universității din Stanford.

Este membru CDU încă din 1990 dar și-a început activitatea politică de abia în 1999.

În 2003 a intrat în parlamentul landului Lower Saxony, cu capitala la Hanovra. A fost aleasă în echipa Angelei Merkel în timp ce aceasta era lider al opoziției, responsabilitățile Ursulei fiind legate de familie și protecție socială.

Von der Leyen a fost singurul ministru care a rămas în cabinetul lui Merkel din 2005 până în prezent acoperind portofoliile familie și tineret, muncă și protecție socială și apoi cel al apărării. În ultimii ani, văzută ca un posibil succesor al cancelarului Ursula von der Leyen a fost criticată intens de opoziție mai ales pentru starea în care se află armata germană.

Crescută într-o familie lutherană Ursula a promovat valorile familiei militând în trecut pentru creșterea cheltuielilor cu protecția copilului în Germania și împotriva pornografiei infantile. Ca politici social-economice a încurajat adăugarea cotelor de gen pentru boardul corporațiilor.

În relația cu celelalte state din Uniunea Europeană a încurajat conceptul de Statele Unite ale Europei, a promovat comerțul de armament cu Arabia Saudita și Turcia, a participat la acțiunile de înarmare a kurzilor în lupta împotriva ISIS. A cerut o intervenție mai puternică a NATO în țările Baltice și a promovat participarea Germaniei în acțiunile ONU de menținere a păcii. A atras atenția media când a refuzat să poarte hijab într-o vizită în Arabia Saudită.

Victorie pentru Merkel sau pentru Macron

Faptul că PPE a obținut mandatul de președinte al Comisiei Europene dar a cedat celelalte funcții de top este motivul pentru care dintre cei doi funcția de top a ajuns la von der Leyen. Comparabil, ambii au experiența în politica de securitate și politica externă, ambii au studii în străinătate și cunosc bine limbile de circulație în Uniunea Europeană. Timmermans are o experiența mai mare la nivel central european, dar asta îl face și vulnerabil, în timp ce von der Leyen este o față nouă pentru Uniunea Europeană.

Macron a obținut celelalte trei poziții, deși e greu de spus că la acest nivel cei trei politicieni de top pot fi influențați de la Paris, ei sunt totuși mai apropiați de Macron. În același fel, Ursula von der Leyen este mai apropiată de Berlin.

Opțiunile politice ale Ursulei von der Leyen sunt mai apropiate de dorințele establishmentului birocratic european și totodată cu o puternică atitudine împotriva regimurilor autoritare cum sunt Rusia sau Iran, aici fiind diferența dintre cei doi și alți funcționari europeni de top (ca Federica Mogherini descrisă într-un articol recent). Dacă e mai bine sau mai rău pentru Uniunea Europeană și pentru România vă las pe voi să judecați.

11 Iulie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *