Omul este un animal relațional

Posted by

Tehnic vorbind socializarea este un efect al evoluției, animalele și eventual oamenii au început să relaționeze pentru a supraviețui. Animalele și primii oameni care nu reușeau să supraviețuiască pe cont propriu au început să relaționeze ca prin ajutor reciproc să scape de riscul dispariției sau chiar să avanseze pe lanțul trofic.

Progresul se face doar prin relaționare

Orice persoană care a ajuns la vârful domeniului lor, de la staruri rock, la actori de Oscar și la politicieni care conduc milioane de oameni toți s-au bazat și se bazează pe relațiile pe care le au ca să ajungă și să rămână în top. Asta înseamnă că atât puterea cât și succesul în științe sau arte nu se poate face fără relaționare, fără a avea relații bune cu cei care trebuie să te ajute să ajungi acolo, sau cu cei de care depinzi ca să rămâi acolo. Relațiile pot fi benefice sau toxice, dar în orice caz ele sunt indispensabile. Dacă vorbim de o persoană din 2019 care vrea să aibă parte de orice fel de succes trebuie să relaționeze, cât de mult și cât de bine depinde de el și de circumstanțe. Dar relaționarea e inevitabilă.

Carismă și popularitate

Am auzit de nenumărate ori în politică și în business că cei de la vârf sunt cei mai carismatici sau cei mai populari. Cu siguranță în politică e foarte important să ai carismă și popularitate pentru că e foarte greu să găsești măsuri politice specifice pentru fiecare cetățean și care să și mulțumească majoritatea. Unii dintre liderii populari și carismatici nu au nevoie de substanță uneori pentru a ajunge într-o poziție de conducere în politică sau business, asta arată că suntem dispuși să ignorăm factorul intelectual atunci când e vorba despre cineva cu capacități de relaționare extraordinare. Un exemplu aici, deși părerea mea personală este diferită, o mare parte din media nu l-a considerat pe Tony Blair ca un om de substanță, dar aproape toată lumea l-a considerat un om carismatic popular, probabil cel mai popular pe care l-a dat Labour Party în ultima jumătate de secol.

Relațiile schimbă oameni

De la simpla relaționare sau momentele de socializare ajungem la relații cu alți oameni. Cel mai important lucru în discuția despre animalul relațional este că acesta se schimbă odată cu intrarea și pe parcursul relațiilor lui. Natura ne-a arătat în ce mod spectaculos s-a schimbat un animal simplu precum lupul „ancestral” după relaționarea cu oamenii. La fel și oamenii se schimbă odată cu fiecare relație din viața lor. Cu cât relația este de mai lungă durată cu atât schimbarea e mai mare sau poate mai profundă. Aici putem vorbi despre orice fel de relații, dintre părinți și copii, frați, prieteni, relații intime, relații profesionale sau de mentorat și orice fel de relație. Atunci când relația evoluează pe o perioadă mai lungă de timp schimbările pot fi mari, ca cele între părinți și copii, unde ambii învață și se schimbă poziționându-se de multe ori în funcție de celălalt, sau schimbările pot fi în profunzime ca într-o relație de prietenie unde se dezvoltă un anumit tip de umor comun care cu timpul devine mai profund sau poate mai specific. Relațiile tind să se deterioreze atunci când aceste schimbări încetează, mai ales unilateral, atunci când părinții își mențin poziția chiar dacă copilul lor a înaintat în vârstă cu zece ani sau atunci când ambițiile sociale ale unuia din relația de prietenie nu se updatează în același ritm cu ale celuilalt.

Sunt necesare schimbări și pentru a începe un anume tip de relație, dacă nu a mers niciodată o relație de un anumit tip în viața ta atunci ar trebui întâi să încerci să schimbi ceva la tine ca mai apoi relația de acel tip să progreseze. Același lucru funcționează și în relațiile dintr-o politicienii dintr-o dezbatere. De ce contracandidaților lui Donald Trump nu le-a fost ușor să iasă în evidență în timpul dezbaterilor? De ce Mircea Geoană nu a fost mai amuzant și cu mai multă prezență de spirit decât Băsescu? Din același motiv, pentru că trebuiau să schimbe ceva la ei înainte să intre în dezbaterea televizată (un exercițiu de relaționare).

În viața de zi cu zi la fel ca și în politică relațiile schimbă oameni, și totuși nu putem să continuăm fără.

25 Ianuarie 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *