The Intellectual Dark Web – scurtă prezentare

Posted by

Acum doi ani Intellectual Dark Web era un termen cunoscut atât în Statele Unite cât și în alte țări, era vorba de un grup de persoane care proveneau dintre intelectualii publici sau media și aveau poziții politice care nu se regăseau în media mainstream.

Ei erau recunoscuți ca și adversari ai Politcilor Identitare, Neo-Marxismului și Corectitudinii Politice, precum și a Politicilor Partizane și Progresivismului Agresiv.

Din presupusul grup fac parte mai multe persoane, diferite în funcție de sursa care îi prezintă. Eu îi voi descrie scurt doar pe câțiva dintre ei încercând să descopăr ce îi face unici.

Jordan Peterson

Scriitor de succes și profesor de psihologie este un predicator al lui Dostoievski și critic al influenței corectitudinii politice asupra controlului limbajului. Jordan Peterson nu se implică direct în politică și critică în cea mai mare parte din timp mass-media și mediul academic. Este profund anti-marxist și probabil cel mai bun orator dintre cei prezentați aici.

Ben Shapiro

Și-a creat o imagine de tânăr intelectual evreu cu înclinații conservatoare și apropiate de partidul republican. Își conduce propria organizație media, scrie, face emisiuni zilnic și atrage o mulțime de oameni. Îl face remarcabil rapiditatea gândirii sale și modul în care își exprimă ideile. Este un tip educat și tânăr, cu un stil inconfundabil, știe să-și aleagă subiectele și este foarte deschis la colaborări. A apărut în multe podcasturi, a avut speech-uri la universități din Statele Unite și a participat și la Meme Review pe canalul lui Pewdiepie.

Joe Rogan

Nu provine din mediul intelectualilor, și-a creat un nume prin stand-up, comentarii la evenimente MMA și ca prezentator Fear Factor. Joe Rogan are probabil cel mai de succes podcast din Statele Unite și este „acuzat” că ar fi creat condițiile unei platforme pentru Intellectual Dark Web. Este adept al unei vieți sănătoase, practică sport, vânătoare, yoga și citește foarte mult. Deși se consideră un om de stânga critică de multe ori excesul de zel al activiștilor din stânga radicală.

Douglas Murray

Este redactorul șef al The Spectator și unul dintre cei mai lucizi intelectuali britanici ai momentului. A scris mai multe cărți de succes și a detaliat de multe ori influența nefastă a politicilor de deschidere a granițelor și de încurajare a multiculturalității. Nu are o legătură directă cu ceilalți, deși a apărut la podcastul lui Joe Rogan, dar a fost de multe ori menționat împreună cu ei.

Alte persoane mai puțin cunoscute care aparțin acestui grup sunt matematicianul Eric Weinstein, Dave Rubin sau Ayaan Hirsi Ali.

În România nu există un Intellectual Dark Web, iar cei care au aderat și promovează idei opuse față de presă sau mediul academic se află de obicei în mici grupuri fără prezență în piața publică. Serile de prezentare de cărți de la Humanitas sau Cărturești sau câteva site-uri care îi publică sunt singurele locuri care îi aduc împreună pe intelectualii români într-o societate post-comunistă care nu popularizează colaborarea.

21 Iulie 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *