Lovitura de stat din Myanmar (Burma sau Birmania)

Posted by

Cum s-a desfășurat lovitura de stat

Luni dimineața postul de televiziune al armatei a anunțat că puterea în statul Myanmar (fostă Burma) intră pe mâinile lui Min Aung Hlaing comandant suprem al armatei. Aung San Suu Kyi liderul de facto al partidului de guvernământ Liga Națională pentru Democrație precum și președintele Win Myint au fost arestați în raidurile armatei.

Totul s-a întâmplat foarte repede lăsând impresia unei mișcări de șah bine coordonate și anticipate de către un număr mare de militari.

Analiza Geopolitică a loviturii de stat

Armata din Burma, țară cunoscută în România și sub numele de Birmania, a condus țara și în trecut sub umbrela unui partid de guvernământ USDP, care însă a fost îndepărtat de la putere din 2015. Mai recent, în noiembrie 2020 USDP a participat la alegeri dar a pierdut categoric.

Partidul care trebuia să fie la putere Liga Națională, partid al luptătoarei pentru libertate și câștigătoare a Premiului Nobel Pentru Pace Aung San Suu Kyi a câștigat detașat, ocupând peste 83% din locurile din parlament. Lovitura de stat vine chiar la începutul primei săptămâni a sesiunilor noului parlament, acest lucru explicând planificarea loviturii de stat de astăzi.

Myanmar se află între Bangladesh și Thailanda, având la nord China. La fel ca în aproape toate țările din zonă în Myanmar se află o importantă comunitate de musulmani. Între octombrie 2016 și ianuarie 2017 a avut loc genocidul minorității Rohingya, atunci când armata birmană a atacat regiunea de nord vest a țării populată în mare parte de această minoritate. Sute de mii de etnici Rohingya au migrat atunci spre Bangladesh, mulți dintre ei reușind să treacă granița, dar destul de mulți fiind prinși și arestați, torturați sau omorâți de armată. Aung San Suu Kyi considerată o luptătoare pentru pace și drepturile omului a ajuns în fața Curții Internaționale de Justiție pentru că în acea perioadă era în fruntea țării.

Ce se va întâmpla mai departe

Armata vrea să mențină țara în stare de urgență pentru o lună, iar apoi să organizeze din nou alegeri. Marile puteri au condamnat lovitura de stat, de la premierul britanic Boris Johnson la președintele Consiliului European Charles Michel sau secretarul general al ONU Antonio Guterres și-au exprimat dezacordul pentru aceste acțiuni. Dacă asta va însemna o intervenție viitoare a vreunei coaliții internaționale în Myanmar e greu de crezut, mai ales că este o țară care se învecinează cu China, dar și pentru că NATO și puterile vestice au din ce în ce mai puțini aliați în zonă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Sursă imagine: Strait Times

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *