Magia din jurul romanului Samanthei Shannon a devenit deja clasica pentru acest gen literar. O regină care trebuie să nască pentru a-și proteja regatul, o continuă dispută între Răsărit și Apus și multă acțiune într-o carte care nu te lasă să o abandonezi. Un roman feminist plin de tărie de caracter, de la construcția minuțioasă la scenele dramatice și personajele complexe și captivante. O carte pentru fanii romanelor fantasy ca Urzeala Tronurilor și nu numai.